sâmbătă, 11 octombrie 2014

De la Complexul Turistic Căsoaia spre vârful Highiş - From resort Căsoaia to the top Highiș


De la Complexul Turistic Căsoaia spre vârful Highiş

From resort Căsoaia to the top Highiș

 


    Pentru că avem mai multe zile libere, am hotărât să gustăm puţin din munţii Zarandului, masiv muntos împădurit din judeţul Arad, situat la nord de valea Mureşului. Latura sudică a acestor munţi coboară spre şoseaua ce şerpuieşte de-a lungul râului Mureş şi leagă oraşele Arad şi Deva. La est munţii Zarandului se învecinează cu munţii Metaliferi, iar la nord se continuă cu dealurile Nadăşului ce coboară spre depesiunea Zarandului şi Gurahonţului. La nord-est se înalţă munţii Codru Moma, iar la vest şi nord-vest sunt mărginiţi de Drumul Vinului, un proiect european aflat în derilare, care se întinde de la Păuliş până la Şiria. Nu sunt munţi prea înalţi, dovadă faptul că cel mai înalt vârf (Drocea) abia atinge 836 m. Dar, să nu uităm că fiecare munte are farmecul lui aparte.

    
   În dimineaţa zilei de miercuri, 3 septembrie 2014, plecăm spre Timişoara, unde avem de rezolvat nişte treburi. Cerul este înnorat şi vremea este nehotărâtă. Nu ştim dacă va ieşi soarele sau va ploua. După ora 10 suntem deja în capitala Banatului. După ce ne rezolvăm treburile, vrem să vedem podul din peturi de plastic construit pe canalul Bega. Din păcate, podul a fost deja demolat. Ieşim din municipiul de pe Bega şi prindem drumul spre Lipova. La Maşloc deviem spre dreapta pentru a ajunge în satul Charlottenburg. Un indicator turistic ne informează că ne îndreptăm spre situl rural Charlottenburg. Satul a fost întemeiat în 1771 şi populat de etnici germani. Casele vechi sunt dispuse în formă de cerc în jurul bisericii. Diametrul interior al cercului are circa 210 m. Astfel oricine putea spune că locuieşte în centru. Biserica romano-catolică construită de coloniştii germani este acum folosită de către ortodocşi. S-ar putea spune că este un sat în formă de cerc, dacă facem abstracţie de casele mai noi care s-au construit în afara acestui perimetru şi ies din acest cerc istoric. Acompaniaţi de o ploaie măruntă, plecăm din Charlottenburg şi ne îndreptăm spre Băile Lipova. Aici, terorizaţi de ţânţari, întindem cortul cât de repede putem şi ne odihnim.


**********

    În jurul orei 6 suntem treziţi de o turmă de oi care iese la păscut. Din spatele norilor groşi soarele timid încearcă să arunce spre noi câte o rază de lumină. Este dimineaţa


zilei de joi, 4 septembrie 2014. Din păcate, staţiunea Lipova nu ne poate inspira prea multă speranţă. Gustăm din singurul izvor de apă minerală care a mai rămas liber. Avem impresia că suntem într-o pădure părăsită şi nu într-o staţiune balneară. De fiecare dată când trecem pe aici, situaţia staţiunii ni se pare tot mai precară. Facem câţiva paşi de recunoaştere. O parte din staţiune a fost privatizată, după cum vedem, împreună cu un izvor de apă minerală, dar nu este deschisă publicului larg. Suntem atenţionaţi că ne aflăm la marginea unei proprietăţi private. Pe o tablă citim: „Sindicatul Independent al Învăţământului Preuniversitar din Judeţul Timiş”. Deci, aici au voie doar învăţătorii şi profesorii! Puţin mai încolo a apărut o clădire nouă, impunătoare, pe frontispiciul căreia scrie: „Asociaţa Internaţională a Poliţiştilor”. Deci, aici este teritoriul exclusiv al poliţiştilor! Ne întrebăm, unde o mai fi şi teritoriul omului de rând, care ar vrea să petreacă aici o parte din timpul său liber?!

    
   Străbatem uliţele dezgropate ale oraşului Lipova şi ieşim la şoseaua DN 7. Înaintăm în direcţia municipiului Arad, dar la Sâmbăteni virăm dreapta pentru a ajunge la lacul de la Ghioroc. Este vorba aici de lacul Ghioroc 1, în vecinătatea căruia mai sunt alte 3 lacuri. Lacul are o suprafaţă de peste 10 ha, o adâncime maximă de 10 m şi este de provenienţă freatică. O mică parte din malul lacului este amenajată pentru plajă, cu nisip, umbrele şi şezlonguri. Restul lacului reprezintă deliciul pescarilor. O femeie însoţită de un căţeluş se urcă pe un bac (dacă putem să-i spunem aşa) şi tot trăgând de o sârmă ajunge pe o insuliţă aflată în largul lacului. De partea cealaltă a drumului pe care am venit spre lac sunt mai multe mlaştini. Trecem peste pasajul de cale ferată, neterminat încă, şi intrăm în comuna Ghioroc. Liniile de tramvai aflate aici trădează faptul că până nu demult veneau până aici tramvaiele de la Arad. De aici cotim la stânga şi intrăm pe Drumul Vinului. Nu avem însă de gând să degustăm acum licoarea lui Bacchus, chiar dacă în curând începe culesul viilor.

    
   Trecând prin localitatea Covăsânţ, ochii ne sunt asaltaţi de palatele şi conacele care se înalţă falnic de-o parte şi alta a drumului. Nu este vorba despre nişte clădiri istorice, ci despre casele monumentale pe care şi le-au ridicat aici ţiganii. Parcă s-au luat la întrecere unii cu alţii, cine va face casa cea mai mare şi mai bogat ornamentatată. Se pare că unii tot mai suferă de grandomanie.

    
   Înainte de intrarea în comuna Şiria facem dreapta şi urcăm spre mănăstirile Feredeu. Lăsăm în urmă mănăstirea de jos şi mergem până la cea de sus. Suntem la altitudinea de peste 500 m şi drumul până aici este asfaltat. Până aici sunt doar 5 km de la intersecţia cu drumul vinului. Ploaia măruntă care se porneşte ne forţează să facem o pauză. Într-un final ploaia se mai potoleşte şi ieşim până la traseul de creastă  al munţilor Zarand. Nu facem până aici decât 10 minute de mers pe jos. Nu trebuie să ne aşteptăm la vreo belvedere, deoarece vizibilitatea este obturată de pădurea deasă de foioase. Coborând spre maşină, vedem bisericuţa mănăstirii, bine ascunsă în vale. Intrăm pe poarta mănăstirii şi suntem întâmpinaţi de un călugăr şi o căţea. Aşezământul monahal este amenajat foarte frumos, este plin de flori. Coborâm scările şi ajungem la bisericuţă. De fapt, sunt două lăcaşe de cult: unul vechi şi unul modern. În mica poieniţă dintre cele două biserici sunt şi bănci pentru credincioşi. Încântaţi de cele văzute, ieşim din curtea mănăstrii şi coborâm cu maşina până la prima curbă de 180°. De aici porneşte un traseu marcat cu cruce albastră prin şaua Cazan care ajunge până la ruinele cetăţii Şiria.

    
   În coborâre spre mănăstirea de jos, apare în faţa noastră cetatea Şiria, de fapt, ce a mai rămas din ea. La mănăstirea de jos ambienţa este la fel de încântătoare: flori, verdeaţă, curăţenie, heleşteu cu peşti coloraţi şi linişte. Totuşi, aici este ceva mai multă animaţie. Din biserică răzbat rugăciunile călugărilor şi pe alee mai apar câţiva oameni, căutători de pace şi linişte. Admirăm clopotele expuse lângă biserică, fotografiem peştişorii coloraţi din heleşteu şi cumpărăm un borcan cu miere de la unul dintre călugări. 

    
   Intrăm în comuna Şiria şi oprim în centru, unde se vede treaba că cineva şi-a dat interesul ca totul să ararte bine şi să fie atrăgător. Fostul conac Bohus care adăposteşte casa memorială a lui Ioan Slavici a fost renovat, iar spaţiul din faţa conacului a fost decorat cu trepte. De asemenea, tot aici îşi are sediul şi teatrul de vară. Se mai lucrează la parcul din jurul clădirii. O adevărată minunăţie! 

    
   Ceasul arată ora 18 când ajungem la Complexul Turistic Căsoaia. Plătim pentru locul de campare şi ne instalăm confortabil lângă un nuc. Suntem pe o pajişte verde şi umedă pe care zburdă un cal şi un ponei. Aflăm că ieri a plecat de aici un grup de copii. În copacii din apropierea noastră este instalată o tiroliană. Suntem înconjuraţi de o pădure de foioase. În prezent sunt aici mai multe căsuţe de camping, mai mult sau mai puţin dotate. Unele dintre ele pot fi considerate adevărate vile, având în vedere mărimea şi dotarea lor. Aleea ce duce spre cabana centrală (de fapt, un bar) este mărginită de două şiruri de molizi. După cum arată acest loc, se pare că cineva se preocupă de atragerea turiştilor în această zonă. Sunt chiar şi biciclete de închiriat şi duşuri cu apă caldă disponibile pentru cei care stă la cort şi la căsuţele mai modeste! În afară de acest complex, mai există pe marginea drumului în sus câteva vile private. 


********** 

    În dimineaţa zilei de vineri, 5 septembrie 2014, suntem treziţi de o veveriţă care se urcă în nucul de lângă noi, culege o nucă, coboară cu ea în gură, ne priveşte câteva 

  
momente mirată şi apoi fuge spre pădure. Se vede treaba că-şi face provizii pentru iarnă, pentru că mai vine o dată, fără să se sinchisească de prezenţa noastră. Noaptea a fost împărţită între reprize de ploaie şi perioade de acalmie. Sperăm ca starea vremii să ne permită să ajungem astăzi pe vârful Highiş (799 m), al doilea vârf ca înălţime din munţii Zarandului. 

    
   La ora 10:30 ieşim de pe drumul asfaltat spre stânga şi mergem până ajungem la o intersecţie. Drept înainte traseul este marcat cu triunghi galben şi bandă albastră şi merge spre ruinele cetăţii Şoimoş. Noi intrăm pe drumul forestier ce merge spre stânga, pe marcajul bandă galbenă şi triunghi roşu. Imediat după ultima vilă marcajul triunghi roşu urcă în stânga prin pădure. Noi rămânem pe marcajul bandă galbenă şi urcăm lin pe valea Highişului. Plouă mărunt şi drumul este desfundat de utilajele care transportă lemne. După circa o oră de mers, drumul se îngustează, virează la stânga şi începe un urcuş mai accentuat. 

   
   După încă 30 de minute marcajul nostru părăseşte drumul şi intră spre dreapta pe o potecă. Panta se mai domoleşte. Poteca nu prea este umblată şi ne duce în adâncul pădurii. Cum era şi de aşteptat, apar şi animalele. Pe coasta dealului, deasupra potecii, o familie de porci mistreţi o rupe la fugă la vederea noastră. Unul din godaci rămâne în urmă şi când se vede singur o zbugheşte după camarazii lui. Nici nu ne revenim bine din această întâlnire rară şi ne trezim faţă în faţă cu două căprioare şi un pui. Căprioarele dispar repede printre copaci, traversează poteca prin spatele nostru şi urcă coasta dealului. Puiul rămâne însă un timp parcă hipnotizat şi ne priveşte uimit. La fel şi noi. În cele din urmă se trezeşte la realitate, fuge şi el şi se ascunde. După câteva minute cele două căprioare se întorc. Trec poteca în salturi mari şi vin în ajutorul puiului. 

   
   Ne intersectăm din nou cu drumul. Marcajul urmează iarăşi drumul care urcă accentuat. Suntem aproape de culmea principală a munţilor Zarand. Ieşim pe culme şi întâlnim marcajul triunghi roşu care urmează creasta principală. Cotim la stânga şi după circa 20 de minute suntem pe vârful Highiş. Am făcut până aici aproape 3 ore. Ceasul indică ora 13 şi 15 minute. Locul este marcat cu o piatră plată mare pe care este scris numele vârfului şi altitudinea. Lângă piatră este o cruce din lemn. Aşa cum era de aşteptat, nu avem nici un fel de belvedere, deoarece vârful este împădurit. Ne tragem sufletul şi ne aşezăm pentru o scurtă gustare. 

   
   După 45 de minute începem coborârea. Nu ne întoarcem pe unde am venit, ci coborâm pe marcajul triunghi roşu care trebuie să ne scoată exact la primele vile de la Căsoaia. Pe măsură ce coborâm, fagii din jurul nostru sunt înlocuiţi cu stejari. De fapt, coborâm pe dealul Dubilor (adică dealul stejarilor), nu? Se întâmplă să mai speriem fără voia noastră două căprioare. Pe potecă, care pe alocuri se lărgeşte, apare în dreapta şi în stânga cornul, un arbust cu fructe comestibile cu proprietăţi astringente. Fructele delicioase ale acestui arbust, de culoarea rubinului, sunt aproape coapte. Multe din ele formează pe jos adevărate covoare roşii. Gustăm şi noi din aceste fructe dăruite cu generozitate de natură. În dreapta noastră încep să apară mici „ferestre” prin care putem arunca câte o privire asupra peisajului de la poalele munţilor. După aproximativ 2 ore de coborâre, la ora 16, suntem la intrarea în Căsoaia. La primele vile o veveriţă ne taie drumul cu o nucă în gură. Harnice mai sunt aceste animale! Trebuie să menţionăm că marcajele pe traseul pe care am fost sunt impecabile. Nu ai cum să rătăceşti.

   
   După o pauză binemeritată la care suntem asistaţi de câinii casei, pornim să mai vizităm ceva. Mai este ceva timp până se întunecă. O tăbliţă prinsă de cabana de recepţie ne informează că în 10 minute putem ajunge la Parcul Sculpturilor. Ieşim până la ultimele vile de pe marginea drumului, în amonte, ghidaţi de un marcaj atipic (bulină roşie). Cotim la stânga, trecem printre două vile, mai cotim o dată la stânga şi urcăm câţiva metri pe o cărare sălbăticită. Ieşim într-o poieniţă, cam năpădită de tufe şi zărim prima sculptură din piatră. Abia se vede de tufele şi buruienile care o acoperă. Pe măsură ce urcăm, poieniţa se transformă într-o pădurice. Sculpturile sunt răsfirate de-o parte şi alta a potecii care se mai lărgeşte. Cea mai mare parte a sculpturilor sunt ascunse de vegetaţia care le maschează. Din păcate, nu se interesează nimeni de aceste sculpturi. Sunt lăsate de izbelişte. Sunt împrăştiate aici peste 70 de piese sculptate în piatră pe o suprafaţă de peste 3 hectare. Au lucrat aici mai mulţi sculptori timp de 4 ani. Nu avem timp să le vedem acum pe toate. Ziua e pe sfârşite. Valoarea artistică a acestor sculpturi e potenţată de mediul ambiental în care sunt aşezate. N-ar strica puţină curăţenie în jurul lor şi puţină promovare. Cu aceste impresii ne întoarcem deja pe înserate la cortul nostru şi după un duş revigorant ne pregătim de odihnă.


**********

    Ziua de ieri a trecut fără să vedem soarele. Nici în dimineaţa acestei zile de sâmbătă, 6 septembrie 2014, vremea nu ne dă speranţe prea mari. Este sfârşit de săptămână şi pe marginea drumului se opreşte un autobuz din care coboară turişti. Se pare că vor să înnopteze aici, dar nu în corturi. Noi ne pregătim de plecare. La ora 11


ne luăm rămas bun de la Căsoaia şi plecăm spre staţiunea Moneasa. Pe drum admirăm partea nordică a munţilor Zarand cu piramida împădurită a vârfului Highiş. Pe măsură ce ne apropiem de Moneasa, în zare se conturează tot mai desluşit creasta munţilor Codru Moma. Înainte de a intra în localitatea Dezna, vedem în stânga noastră, pe dealul Ozoiu, la o altitudine de aproape 400 m, ceea ce a mai rămas dintr-o cetate care străjuia întreaga vale. Sunt ruinele cetăţii de la Dezna care îşi are originile în secolul al XIII-lea. 

   
   În staţiunea Moneasa găsim încă destulă agitaţie, chiar dacă suntem deja în luna septembrie. Oamenii se plimbă şi profită de cele câteva raze de soare care tocmai mângâie peisajul staţiunii. Vedem că există şi câteva oferte de extrasezon destul de atractive. De la ultima noastră vizită pe care am făcut-o aici în a doua zi a anului 2012, lucrurile s-au îmbunătăţit. Între timp a răsărit nu departe de drumul principal şi o mică biserică. Puţin mai sus, pe un lac de agrement, plutesc în voie câteva bărci şi hidrobiciclete. Pe malul lacului se ridică o pensiune cochetă. Ne interesăm de drumul care trece prin munţii Codru Moma şi face legătura cu şoseaua ce leagă Oradea de Deva. Drumul are circa 25 de km şi ar fi o provocare interesantă pentru noi. Timpul nu ne pemite însă să ne aventurăm acum pe el. Aruncăm o privire şi asupra traseelor turistice din zonă şi putem să ne declarăm aproape mulţumiţi de ceea ce vedem aici. 

   
   La întoarcere, în comuna Moneasa, oprim la monumentul pietrarului, pentru a-l fotografia. Părăsim valea Moneasa şi valea Deznei, iar din comuna Şilindia deviem puţin spre stânga pentru a ajunge la lacul Tăuţ. Un lac de acumulare pitoresc pe care în urmă cu doi ani l-am văzut aproape secat. De data aceasta are destulă apă. După un moment de relaxare, plecăm spre Ghioroc unde campăm. Pe drum nu ne grăbim şi lăsăm să pătrundă în sufletele noastre farmecul peisajului unic din Ţara Zarandului.


**********

    Astăzi este duminică, 7 septembrie 2014 şi soarele, de parcă ar şti acest lucru, împinge norii spre marginea orizontului şi începe să ne încălzească. Noi suntem pe 


malul lacului de la Ghioroc şi ne relaxăm în această zi de odihnă. Un pescar sosit aici de ieri, chiar înaintea noastră, a rămas pe poziţii toată noaptea şi rezistă cu stoicism şi acum la marginea apei. Asta da pasiune! Liniştea nopţii a fost tulburată doar din când în când de câte un tren care trecea prin gara din apropiere. Nu scăpăm nici aici de omniprezenţii câini din această ţară. 

   
   După-amiază pornim spre Radna. Vrem să poposim la renumita mănăstire catolică. În jurul orei 16 ajungem la Radna, dar nu reuşim să parcăm acolo datorită numărului mare de maşini. Afluxul de pelerini, turişti şi speculanţi spre mănăstire este foarte mare. Nici nu e de mirare, dacă ţinem cont de faptul că mâine este sărbătoarea Naşterii Fecioarei Maria. Parcăm dincolo de Mureş, în oraşul Lipova şi traversăm pe jos podul vechi, închis acum circulaţiei vehiculelor. Trecem şi pasarela peste calea ferată şi intrăm în lumea orientală a bazarurilor. De la gară până la mănăstire se întind de-a lungul drumului tot felul de tarabe. Gălăgia parcă a scăpat din lesă şi forfota atinge cote maxime. Trebuie să fim foarte atenţi la buzunarele noastre! Ce mai, comerţ stradal în plină floare! Spiritul balcanic este la el acasă! 

   
   Ne facem loc cu greu prin acest dezmăţ comercial balcanic şi ajungem la mănăstire. Biserica precum şi mănăstirea franciscană de alături sunt în renovare. Bineînţeles, tot cu fonduri europene se face şi treaba aceasta! De la difuzoare se aude vocea unui preot are celebrează liturghia în limba maghiară. Ocolim biserica prin dreapta şi ajungem la poalele dealului unde se desfăşoară calea crucii: 14 capele mici, 14 opriri. Un grup de pelerini tocmai a terminat această devoţiune şi coboară încet scările. Alte grupuri mai mici urcă de la o staţiune la alta. La fiecare capelă se opresc şi rostesc o rugăciune. Cercetăm puţin împrejurimile şi examinăm cu interes monumentalul complex mănăstiresc. Ziua se apropie de sfârşit. Deasupra oraşului Lipova încep să se adune nori negri şi ameninţători. Grăbim pasul, ne recuperăm maşina din oraş şi plecăm spre campingul din Băile Lipova, unde rămânem peste noapte. Pe drum deja suntem udaţi de baierele dezlănţuite ale cerului. Furtuna se transformă însă rapid într-o ploaie măruntă de toamnă.


**********

    Ziua de luni, 8 septembrie 2014, se anunţă deja de dimineaţă a fi o zi însorită. Nici nu se putea altfel, doar este sărbătoarea Naşterii Fecioarei Maria. După micul dejun


servit la Băile Lipova, ne grăbim din nou spre mănăstirea de la Radna pentru a participa la liturghia de la ora 9:30. Scăpăm de bazarul perturbant de pe marginea drumului şi intrăm în liniştea şi pacea sanctuarului marian. Liturghia de aici ne aminteşte care este scopul nostru pe acest pământ şi ne dă putere şi speranţă să trecem prin nedreptăţile şi samavolniciile acestei lumi. După ce ne-am întâlnit cu Dumnezeu în mijlocul naturii, ne întâlnim cu El şi în acest lăcaş de cult.

    
   Cu sufletul primenit şi întărit şi cu soarele pe cer, pornim acum spre casă. Ieşim din Lipova în direcţia oraşului Făget. Pe culmea unui deal, dincolo de râul Mureş, ni se dezvăluie ruinele cetăţii Şoimoş. Călătorim pe malul stâng al Mureşului, nu însă aşa de aproape încât să putem vedea râul. În dreapta noastră se întind dealurile Lipovei. Lângă comuna Bata a răsărit o pensiune mare şi frumoasă. Un loc unde poţi să trăieşti în ritmul narturii. Din comuna Birchiş ne îndepărtăm definitiv de Mureş şi ne îndreptăm spre sud. Şoseaua este bună, doar ultimii 10 km, la intrarea în judeţul Timiş, prezintă mici denivelări. 

    
   Ieşim din pădurice, coborâm dealul şi suntem în Făget. Traversăm şoseaua dintre Ilia şi Lugoj, apoi virăm stânga spre Fârdea. Curând ajungem la lacul de acumulare Surduc, unde ne oprim. Scoatem scaunele şi profităm din plin de soarele pe care nu l-am mai văzut şi simţit de câteva zile. Apele lacului sunt liniştite şi destul de scăzute. Intrăm cu picioarele în lac şi observăm că apa este călduţă. Cel puţin la margine. Deasupra munţilor Poiana Ruscă se adună nori destul de fioroşi, fapt ce ne determină să pornim din nou la drum. Intrăm în localitatea Fârdea, de unde virăm stânga şi începem să urcăm. Când ajungem în vârful dealului, suntem deja înconjuraţi de pădure. Coborâm şi curând ajungem la o intersecţie. De la Fârdea şi până aici drumul are un strat de asfalt proaspăt. La stânga se merge spre Nădrag (2 km). Noi mergem de data aceasta spre dreapta şi trecem prin localităţile Crivina şi Criciova.

   
   Traversăm podul peste râul Timiş şi ajungem la drumul european E 70 (DN 6). Cotim la dreapta în direcţia municipiului Lugoj. După doar 3 km însă ieşim de pe şosea spre stânga, trecem peste calea ferată şi ajungem imediat în Găvojdia. De aici ne îndreptăm spre Ştiuca şi Dragomireşti. Din Dragomireşti un drum îngust, dar asfaltat, de circa 1,5 km lungime, ne conduce în satul Scăiuş. Iată-ne în judeţul Caraş-Severin. Oprim pentru a lua în vizor noua bisericuţă greco-catolică din sat, care a fost ridicată chiar anul acesta şi spre sfârşitul acestei luni va fi sfinţită. Norii ameniţători sunt iarăşi deasupra noastră. Dar, nu ne facem griji, pentru că într-o jumătate de oră suntem deja acasă, la Reşiţa. 


                              https://www.mcdv82.net/
                                                                                                                                                      3-8 septembrie 2014                                                                                                                                               Cosmina-Daniela-Vlasta M.                                                                           

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu