sâmbătă, 18 februarie 2017

Ger de ianuarie pe Valea Mare - January frost on the Valea Mare

 

Ger de ianuarie pe Valea Mare

January frost on the Valea Mare



În miezul unei zile geroase de sâmbătă, 21 ianuarie 2017, ne aflăm pe valea Vecinicului (Valea Mare), în amonte de localitatea Ilidia. O maşină de teren are nevoie de ajutorul muşchilor umani, deoarece tracţiunea pe faţă nu-i funcţionează.



Cascada Valea Mare pe care am admirat-o în primăvara anului 2015 (vezi articolul Covor de primăvară în cheile Vecinicului) este acum secată şi acoperită de zăpadă. Apa se strecoară prin labirintul subteran şi apare la suprafaţă cu câţiva metri mai jos.



Gerul de ianuarie a transformat apa în gheaţă şi a sculptat cu măiestrie bijuterii efemere.



Cantonul silvic pare încremenit în timp, părăsit şi abandonat.




Prin ceaţa rece, dincolo de albia Vecinicului, se întrevede un pisc auster.



În aval de cantonul silvic, apele Vecinicului sunt nevoite să sară de pe stâncă, formând trepte spectaculoase. 



Perle de gheaţă pe valea Vecinicului.




Ar trebui să ne facem timp pentru a privi în linişte astfel de minuni naturale.




Oare avem ochi pentru a vedea aceste frumuseţi naturale?




Pe drumul de întoarcere aruncăm o privire asupra Lacului Mare de la Oraviţa, îngheţat de a un capăt la altul şi patrulat de câini.




Urcând spre Anina, vedem că soarele devine stăpân pe situaţie, iar ceaţa rămâne în vale. În faţa noastră apare sanatoriul de la Marila. Chiar şi de la distanţă se vede starea deplorabilă în care se află. Clădirea abia se mai ţine pe picioare! Avem impresia că din clipă în clipă se va prăbuşi în hăul ce se cască sub ea.



În drum spre Anina, pe drumul vechi. Noroc cu zăpada care a astupat gropile şi a nivelat drumul!



Zăpada are o crustă care, pur şi simplu, ne orbeşte în bătaia soarelui.




Intrăm în Anina. În prim-plan vedem cimitirul romano-catolic din cartierul Steierdorf. 



Biserica romano-catolică din Steierdorf. Încă nu este ora 16, dar soarele deja se pregăteşte de culcare! 



                     
                                     https://www.mcdv82.net/
                                                                                                                                21 ianuarie 2017
                                                                                                                                            Cosmina- Daniela-Vlasta M.


miercuri, 15 februarie 2017

În jurul munților Poiana Ruscă - Around Poiana Ruscă mountains

 

În jurul munților Poiana Ruscă

Around Poiana Ruscă mountains

 


Începem înconjurul masivului Poiana Ruscă din sud-vest, chiar din comuna Nădrag. Este joi, 19 ianuarie 2017, o zi însorită, dar rece. Prima oprire o facem înainte de intrarea în Nădrag, la popasul frumos amenajat.


 
La Nădrag ne sare în ochi culoarea portocalie a bisericii romano-catolice care contrastează minunat cu azuriul cerului.



Firul râului Nădrag, format chiar aici din pârâul Padeş şi Cornet, susură sfios sub pojghiţa solidă de gheaţă.



Facem o scurtă incursiune pe valea Cornetului, unde admirăm creaţiile artistice efemere din gheaţă realizate de natură. Cascada Cornet este însă acoperită de zăpadă şi abia recognoscibilă.



De la Nădrag urcăm în serpentine prin pădure pe un drum curăţat în mod impecabil, pentru ca apoi să coborâm spre lacul Surduc, îngheţat în întregime şi acoperit de zăpadă.



La Făget ieşim în şoseaua DN 68A şi pornim spre Coşava. În pasul Coşeviţa (321 m) tragem pe dreapta şi îndreptăm obiectivele spre latura nord-vestică a munţilor Poiana Ruscă.



Din comuna Dobra intrăm spre dreapta pe valea râului Dobra, până în amonte de localitatea Roşcani. De aici în sus se poate ajunge în comuna Bătrâna, în Ţinutul Pădurenilor (vezi articolul O localitate cu nume predestinat din Ţinutul Pădurenilor), dar în acest sezon... doar cu lanţuri antiderapante!



Ieşim în valea Mureşului, iar la Deva aruncăm o privire asupra cetăţii, ce veghează de pe deal asupra locuitorilor urbei.



La Hunedoara ajungem deja pe întuneric, în jurul orei 18. Prilej pentru noi să ne urcăm la castelul Huniazilor şi să-l vedem în lumina reflectoarelor. Doar că iluminarea castelului nu este aşa de bună pe cât ne-am fi dorit...



La Oţelu Roşu mai oprim o dată, ca să ne delectăm cu ornamentele încă rămase prin oraş de la Crăciun.


                       

                                     https://www.mcdv82.net/
                                                                                                                                19 ianuarie 2017
                                                                                                              Cosmina- Daniela-Vlasta M.